Primăria Putna și Asociația pentru Dezvoltare
Locală Putna au organizat cel mai
asteptat eveniment cultural al anului de către putneni, festivalul închinat
sfântului Ștefan cel Mare. Manifestarea, ajunsă la cea de a IV-a ediție s-a
bucurat de un real succes datorat atât programului cât și implicării colective
a putnenilor în organizare.
Beneficiind
de ajutorul nou instalatului în funcția de
primar, domnul Coroamă Gheorghe, festivalul oraganizat la ideea domnului
Pascal Garnier, președintele Asociației pentru Dezvoltare Locală Putna a beneficiat de un program care i-a
ținut conectați aproape 7 ore pe cei aproape 500 de spectatori. Printre invitații speciali s-au numărat și
domnul Cătălin Nechifor, președintele Consiliului Județean Suceava precum și
domnul prefect Florin Sinescu.
Totul a început cu parada cailor și a trăsurilor,
care, după ce au străbătut comuna de la un capăt la altul, au defilat în fața
publicului în piața agroalimentara, locul desfășurării tuturor
evenimentelor. A urmat parada portului popular, tineri din
Bilca, Straja, Vicov de Sus, Rădăuți și Putna etalându-și frumoasele costume
populare lăsate moștenire de către străbuni.
În continuarea programului, aceiași tineri au susținut momente
folclorice emoționante, în care cântecul și jocul bucovinean au fost la ele
acasa. De la ora 17.00 au intrat în
scenă profesioniștii de la Ansamblul artistic CIPRIAN PORUMBESCU din Suceava
care au impresionat asistența prin programul oferit.
În încheierea manifestărilor a avut
loc un inedit concurs de skandenbeerg organizat de domnul Dan Vatră și arbitrat
de multiplul campion național și
vicecampion european și mondial la acest sport, ANDREI CHIPREANOV. Concursul a
avut o particpare interjudețană și s-a terminat cu victoria putneanului Pirghie
Leon într-o finală câștigată în fața chiar a fratelui său Costică.
Pe tot parcursul manifestărilor, mai
mulți gospodari din comuna Putna au creat o atmosferă tipic bucovineană din
care nu au lipsit stâna cu oițe și câini, trâmbițașii, vestitele bucate
bucovinene, purcelușii la proțap și nu în ultimul rînd mult lăudata
palincă. Se cuvine să-i amintim pe acești oameni care au
contribuit la succesul manifestării: Chirilă Ilie, Rîmbu Gheorghe, Sfichi Cornel, Lucaci Dan,
Juravle Ilie și Știrban Mihai.
Putem aminti și de aportul Școlii Putna și a Ocolului
Silvic Putna care și-au adus o contribuție importană la desfășurarea în cele
mai bune condiții a manifestărilor, așa cum trebuie să mulțumim atât domnului
Cuciureanu George care ne-a pus la dispoziție spațiul pieții cât și
lucrătorilor Primăriei Putna care în frunte cu Domnul primar Coroamă Gheorghe
și-au dat tot sprijinul pentru organizarea acestui eveniment.
Organizatorii acestei manifestări: Pascal Garnier,
Bălăuță Daniela, Cenușă Nohai Nicoleta, Ionaș Dinuța, Dan Ionela, Chitriuc
Elena, Plamadă Crenguța, Plamadă Tudor, Croitoru Constantin, Croitoru Sabrina,
Gherasim Paul, Zubaș Daniela și Crețan Ciprian țin să mulțumească tuturor
participanților și spectatorilor care, împreună, au dat naștere la cel mai
frumos eveniment cultural din Putna în ultimii ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu